Ai grijă CUM îți dorești, nu CE îți dorești!
Noi, eu și Paul, suntem fotografi. Spun "suntem" pentru că a fi fotograf, pentru noi a devenit mai mult o stare, decât un job. Ne-am dorit, mai mult sau mai puțin, depinde de context, să evoluăm în anumite direcții din domeniul ăsta, să învățam lucruri noi, tehnici noi etc., dar cel mai mult am vrut să ieșim din zona noastră de confort, pentru că începusem să ne confruntăm cu o rutină care nu prea ne mai satisfăcea.
Nu-i un lucru rău în a-ți dori să schimbi lucruri la tine sau la activitățile tale, este rău să fii suficient de ambiguu în exprimarea dorinței, încât Universul, Dumnezeu, Karma, cum vrei să numești fenomenul acesta, să-ți ofere ce i-ai cerut, dar sub total altă formă.
Ca să dau un exemplu, personal, de altfel, mi-am dorit să petrec mai mult timp cu Paul, pentru că pe lângă jobul lui și evenimentele noastre comune, el avea filmări separate în week-end-uri, ieșiri cu motorul, făcea parașutism, iar eu aveam job și editam acasă evenimentele pe care le aveam, deci timpul nostru era foarte scurt.
Deși știam că e important să fiu foarte precisă în ceea ce expun spre a-mi fi îndeplinit, niciodată până acum 7 luni, aproape, nu am făcut-o.
Am primit ceea ce mi-am dorit. Petrec 90% din timpul meu cu Paul, dar nu mi-am dorit niciodată să se întâmple acest lucru în contextul unui accident atât de grav. Nu mi-am dorit să-l pună la pământ un astfel de incident pentru ca eu să pot petrece mai mult timp împreună cu el.
Pe de altă parte, Paul și-a dorit același lucru, să iasă din zona de confort. Și a primit asta. Tot la fel, pe dos, față de cum ar fi fost de preferat.
Ce aș vrea eu să transmit prin acest mic gând, este că în orice moment al vieții tale, vei primii exact ce vei cere, pentru că legea atracției există și își face treaba, dar datoria ta este să fii suficient de explicit, astfel încât să ți se îndeplinească dorința asa CUM trebuie.
În loc să-ți dorești o familie și punct, de exemplu, poți spune "îmi doresc ca familia pe care o voi forma cu partenerul/partenera mea, să fie bazată pe iubire și respect reciproc, să creștem împreună spre cele mai bune valori." Chiar dacă este un exemplu minor, poate amuzant pentru unii, este baza de la care eu am plecat spre îndeplinirea viitoarelor mele dorințe, iar unele dintre ele deja prind formă.
În fiecare moment al vieții noastre, putem să schimbăm ce nu ne mai satisface, ce nu ne mai place, ori ce ne face rău, dar întotdeauna trebuie să fim atenți la CUM să facem acest lucru.
#bebrave 🤗
