Pace cu aroma de Caramel Grande
Beau cafea. Destul de des. Sau, de fapt, caut motiv sa ies din casa, si asa mi-am deprins obiceiul asta de a bea licori de genul. Cafeaua mea preferata vine la pachet cu o poveste cu tumult si vibratie, care cel putin asa a fost pentru mine. Am descoperit-o intr-o cafenea cu un an si ceva in urma. Daca ar fi sa introc din drum anul ce tocmai a trecut, cu siguranta as alege aceeasi cafea, acelasi loc unde sa o beau si acelasi motiv pentru care, de fapt, vin aici.
Este unul dintre cele cateva locuri care tin vii in sufletul meu amintiri si senzatii despre care am scris in poeziile mele (prea putini stiu despre asta, dar candva, cine stie? Poate voi scrie un articol micut despre acest subiect.), sau pe care doar le-am desenat pe o hartie goala din cartea sufletului meu.
Tot la cafea m-am si indragostit... de mine dupa mult timp, de arta, de scrieri, de liniste, de ritmuri elene. Am invatat ca fericirea suprema nu exista si ca noi oamenii fugim in directii gresite pentru a o cauta, cand de fapt, ea exista in orice clipire si in orice bataie a inimii, chiar si intr-o gura de cafea daca o bei intr-un loc special. Am invatat ca rabdarea e o virtute, si nu doar in teorie. Am inceput sa cred in mine, altfel decat o faceam pana atunci, si chiar sa-mi concentrez energia in directii mult diferite. Am scris versuri infinite despre iubire, asa cum o vad eu, despre Univers, despre mari si oceane de netrecut si despre razboaie crunte, iar la final despre liniste.
In acelasi loc ma aflu si azi, beau aceeasi cafea cu caramel, scriu articolul asta si editez un botez, in fata mea, la alta masa se afla o doamna profesoara din facultate, iar mai devreme m-am salutat cu un vechi prieten. Lucruri marunte le-as numi eu, nu mare scofala, dar daca trag linie, pentru mine asa arata linistea.
Tot aici, acum un an si ceva, am gasit un ocean de bunatate. Numai bucurie si Rai. Cel mai bun motiv pentru care m-as intoarce in locul asta la infinit.
