#COLECTIV

Mi-amintesc aproape impecabil ziua de 30 octombrie, ziua in care, cu 3 ani in urma avea sa schimbe mult mentalitatea si pozitiile oamenilor, sau asa credeam eu, impreuna cu multi altii. Pe vremea aia lucram in Carturesti, si deja o cunoscusem pe Mara, o fatuca blonda, o idee hipsterita, o idee fata serioasa si putin artista. Stiu ca ma invitase pe mine si pe alte colege sa mergem dupa munca sa ne plimbam. Mi-a spus ca ar vrea sa mergem undeva sa ascultam muzica si sa bem ceva, dar eu am refuzat-o pentru ca eram foarte obosita si oricum, nu eram adepta iesirilor in pub-uri, cluburi sau te miri ce localuri, cum nu sunt nici acum. Si mai stiam ca ii place in Colectiv, mergea destul de des. 

Ajung acasa in acea seara de 30, mananc, stau cu mama si sor-mea, povestim si ne bagam in pat. In toiul noptii, un soi de insomnie dubioasa imi provoaca discomfort si ma trezesc. Deschid telefonul, dau scroll si inghet. Tot newsfeed-ul meu era plin de aceeasi stire si de o numaratoare macabra. O sun pe Mara. Nimic. Insist. Nimic. Intru in panica. Tot nimic. Intre timp, stirile se tot schimbau, haosul crestea exponential, tensiunea la fel. Mara imi scrie dupa vreo doua ore si imi spune ca e ok si ca nu fusese in seara aia in Colectiv. 

A doua zi de dimineata ne-am intalnit la munca. De cand am iesit din casa si pana am ajuns, nu pot sa va explic ce tristete si depresie era in aer, cat de putini oameni erau pe strada sau la metoru, cata oboseala de suflet am simtit. N-am fost acolo, dar am rezonat si empatizat, si poate chiar am trait stari odata cu restul lumii. 

Imediat dupa, am aflat colegi din liceu sau pur cunostinte ca au fost prinse acolo, in calvarul ala. Unii sunt in viata astazi, altii, din nefericire, nu. 

La un an dupa, am iesit la mars. Am filmat un scurt metraj mut in memoria lor. Era tema pentru facultate cu un subiect simplu: ''zgomot''. N-am ales sa ma leg de sunet pentru tema asta, ci de imagini. De zgomotul din sufletele oamenilor, de forfota din oras, si de multimea de trairi pe care am fost obligati cu totii sa le traim.

Mai jos, regasiti scurtmetrajul.

https://www.youtube.com/watch?v=caCs1Yx9qCQ&feature=share

Azi, dupa 3 ani, eu ma duc din nou acolo. Din respect si iubire fata de oameni, din compasiune pentru parintii celor disparuti, si pentru speranta ca lucrurile se vor schimba.